Zile libere 2013. Bugetarii vor avea trei zile libere suplimentare de Sărbători, respectiv 27 decembrie 2013, 31 decembrie 2013 și 3 ianuarie 2014, acestea urmând să fie recuperate ulterior, a anunțat premierul Victor Ponta, transmite Mediafax.
În luna noiembrie, premierul a anunțat că bugetarii vor primi în acest an unele zile libere, deoarece cu primele „se stă mai prost”, Guvernul fiind obligat să se încadreze într-o anvelopă salarială într-un an în care a reîntregit toate salariile tăiate de fostul guvern, în 2010.
El a arătat că Guvernul va stabili zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun și Anul Nou cu cea de week-end, iar zilele libere vor fi recuperate în ianuarie.
Zile libere multe și în 2014
Și anul 2014 le va aduce românilor câteva zile libere în plus față de 2013. Potrivit Codului Muncii, românii au liber și în prima și a doua zi de Paște, dar și de 1 mai. În 2014 Paștele pică în data de 20 aprilie. Românii vor avea liber și luni, 21 aprilie. Mai mult, 1 mai 2014 pică joi și mulți își vor lua sau vor primi liber și vineri pentru o minivacanță de patru zile.
Tot potrivit Codului Muncii, prima și a doua zi de Rusalii sunt considerate zile de sărbătoare legale și foarte mulți români primesc liber de la angajatori. În 2014, Rusaliile sunt celebrate în zilele de 8 – 9 iunie.
Zi liberă legală este și 15 august când este ortodoșii și catolicii celebrează Adormirea Maicii Domnului. Acesta este încă un prilej de weekend prelungit, deoarece 15 august cade într-o vineri.